Prim-vicepreședintele Comisiei Europene: Kovesi, CANDIDATA PREFERATĂ de PE pentru a fi primul procuror-șef european

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene: Kovesi, CANDIDATA PREFERATĂ de PE pentru a fi primul procuror-șef european
Publicat: 03/04/2019, 14:03

„Comisia a fost cât se poate de clară: Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror european. Am avut ocazia să lucrez cu Kovesi timp de mai mulți ani, știu că este o juristă de foarte bună calitate, pe care o admir pentru curaj. În ceea ce privește Comisia, e important ca ea să poată fi candidat astfel încât instituțile europene să poată lua o decizie. Mi-am exprimat foarte clar această poziție și în discuțiile cu autoritățile române”, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Pe 27 martie a avut loc a doua rundă negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-șef european, funcție pentru care candidează și Laura Codruța Kovesi, care însă nu s-a finalizat cu o concluzie.

Mai urmează două runde de negocieri între echipa PE și Consiliu, pe 4 și 10 aprilie.

Între timp, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție vor judeca, miercuri, contestația Laurei Codruța Kovesi împotriva controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secției de anchetare a magistraților. Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de Secția de anchetare a magistraților în dosarul în care are calitatea de inculpat, privind expatrierea din Indonezia a lui Nicolae Popa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce salariu primesc angajații din marile restaurante fast-food în România
×